Helmuth Leif Rasmussen, voluntar nazist de origine daneză, a fost gardian al unui lagăr de muncă din pădurea Waldlager din Bobruisk, Belarus, unde evreii prea bolnavi, obosiți și nemâncați erau obligați să-și sape gropile, să se dezbrace și apoi erau împușcați în cap.
După război, presupusul criminal și-a schimbat numele de familie pentru a-și ascunde trecutul odios și a devenit tehnician de lumini în domeniul cinematografiei.
În prezent, Rasmussen are 90 de ani și este văduv, locuind la Copenhaga, unde se relaxează alături de alți bătrâni, departe de trecutul său.
Rasmussen ar putea fi următorul nazist judecat pentru implicarea în genocidul asupra evreilor. „Vânătorii” de naziști ai Simon Wiesenthal Center negociază cu procurorii danezi pentru a permite judecarea fostului călău nazist.
Voluntarul Waffen SS a fost unul dintre cei 6.000 de danezi care s-au înrolat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rasmussen a recunoscut că s-a aflat la Waldlager, dar a insistat că a luptat pe front și nu a luat parte la atrocități.
Lagărul a fost deschis în 1942, după ce naziștii au invadat Brobruisk, unde locuiau 30.000 de evrei. Unii evrei au reușit să scape de invazie, dar circa 20.000 au fost uciși în lunile ce au urmat. Evreii rămași în viață au fost închiși în lagărul de muncă de la Waldlager.
Într-un interviu acordat poliției daneze în data de 6 iunie 1945, Rasmussen – membru al FCD (Free Corps Denmark) – a povestit ororile din lagărul unde a activat.
El a povestit că prizonierii care nu mai puteau munci erau forțați să-și sape mormintele și apoi soldații îi executau cu sânge rece.
1.500 de evrei au fost aduși în Waldlager din ghetoul Varșoviei în 1942 și doar 90 au supraviețuit până în anul următor. Doar trei supraviețuitori au vorbit despre cele întâmplate în lagărul nazist.
Yizhak Wasserstein, din Varșovia, bucătarul lagărului, a povestit că brutalitatea era maximă în lagăr și a supraviețuit doar datorită meseriei sale.
Un criminal nazist pe nume Lambertus Loyen, pe atunci soldat danez al SS, și-a recunoscut crimele și a susținut că nu a mai închis un ochi de atunci. Acesta a fost condamnat la închisoare pe viață de un tribunal danez în 1976 și s-a sinucis în celulă.
Mărturia sa cuprinde unele din cele mai îngrozitoare relatări despre lagărul morții. Gropile comune erau atât de frecvent utilizate, încât soldații nu se mai oboseau să acopere cadavrele cu țărână între execuții. Totodată, naziștii obișnuiau să se „distreze” înecând prizonieri.
Alți prizonieri erau îngropați doar până la gât și colegii de suferință erau obligați să-i lovească până își dădeau duhul.
Cazul lui Rasmussen a ajuns în atenția opiniei publice după ce autorii danezi Therkel Straede și Dennis Larson au investigat trecutul acestuia și i-au luat două interviuri în 2009 și 2010.
Straede, profesor de istorie la University of Souther Denmark, a povestit pentru Daily Mail: „Rasmussen a făcut parte din mașinăria de exterminare. Nu știu dacă va putea fi condamnat după legea daneză, dar cu siguranță cea germană permite acest lucru. Oskar Groning (un alt criminal nazist) a fost judecat și condamnat pe același principiu”, a declarat Straede.
Straede a povestit că membri Free Corp erau implicați în genocid și acest lucru făcea parte din antrenamentul lor. În 1948, Rasmussen a fost încarcerat șase luni în Danemarca după ce a rănit prin împușcare un tânăr danez. În 1944, Rasmussen, aflat în permisie, a mers la cinema alături de un alt soldat SS și o fată, moment în care un alt bărbat „i-a deranjat”.
În confruntare, cei doi soldați SS au început să tragă în direcția mulțimii adunate în jurul lor. Rasmussen și camaradul său au scăpat cu ajutorul soldaților Wehrmacht. După încarcerare, Rasmussen și-a schimbat numele în Helmut Rasbol și și-a continuat viața.
Acesta s-a angajat ca tehnician de lumină pentru studiourile Nordisk Film. S-a căsătorit și a avut doi copii și a locuit liniștit în cartierul Gladsaxe din Copenhaga.